20 februarie, 2014

O ÎNVĂȚĂTOARE - model de urmat

Învăţătorul


El modelează răbdător

Mlădiţe pentru viitor,
Trăind în toţi, prin dăruire,
Discret pătrunde-n amintire!
/VIORICA VOICESCU/
“Nici o profesiune nu cere posesorului ei atîta competență, dăruire și umanism ca cea de învățătorul pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai prețios, mai complicat și mai sensibil decît este omul în devenire... ancorat în prezent, intrezărind viitorul și sondând dimensiunile posibile ale personalității, învățătorul instruiește, educa, îndeamna, dirijează, cultivă și organizează, corectează, perfecționează și evaluează neîncetat procesul formării și desăvărșirii calitaților necesare omului de mîine”, spunea un întelept despre meseria de profesor.


Fiecare din noi își dorește pentru copilul său tot cei mai bun, desigur și un ÎNVĂȚĂTOR pe care să-l ajute să pășească ferm într-o lume nouă, o lume a cunoștiințelor.  
Doamna Viorica Mățilă-Parfeni este o învățătoare plin de mult har dumnezeiesc, performanță, optimism și o deosebită blîndețe. Mereu în cautarea celui mai nou mod de exprima cunoștiințele, competențele sale elevilor.
Mă bucur mult că bunul Dumnezeu, ne-a incrucișat cărările vieții și fiica mea are alături o persoana deosebită, care îi ghidează treptele claselor primare cu multă măiestrie și dragoste față de ceea ce face zi de zi, dăruind lumină zi de zi. 

Vă mulțumim din suflet pentru ceea ce faceți, că sunteți așa, și vrem să fiți așa mereu, mereu în proges și avînd în mîini „... Torța dezvoltării”. O mică parte  din munca Doamnei ÎNVĂȚĂTOARE MĂȚILĂ- PARFENI Viorica o puteți găsi și în blogul ei, O CARTE DE VIZITĂ FOARTE DINAMICĂ.

http://vioricaparfeni.blogspot.com/

Celor care dăruiesc lumina cunoștiinței zi de zi și stau la baza culturii și educației românești le așez lângă inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „ ... nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul fac figuri, fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu” și le doresc să aducă cât  mai multe bucurii lui Dumnezeu și oamenilor prin chipurile pline de viață și scânteietoare pe care le modelează în sufletele                    școlarilor.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu