Metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor învăţării la informatică

Motto: “Evaluarea corectă a unei nereuşite este o reuşită”

Cerinţa obiectivă de a conferi activităţii de instrucţie şi educaţie o eficienţă sporită face necesară intensificarea eforturilor pentru a se asigura procesului de învăţământ un caracter cât mai raţional şi riguros, prin: determinarea cât mai precisă a obiectivelor instruirii, organizarea conţinuturilor în concordanţa cu principalele caracteristici şi tendinţe ale ştiinţei şi tehnicii şi cu logica didactică, stabilirea strategiilor de predare – învăţare în raport cu obiectivele vizate şi cu conţinuturile definite, perfecţionarea acţiunilor de evaluare a rezultatelor şi a proceselor desfăşurate.

            Actul evaluării reprezintă un proces continuu, formal sau informal, de apreciere a calităţii , a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare – învăţare , proces desfăşurat din nevoia cotidiană de selecţie , de comparare sau de ameliorare a acesteia . O evaluare corectă presupune :

-          definirea şi formularea cît mai obiectivă a caracteristicilor procesului evaluat;

-          identificarea celor mai relevante tehnici şi instrumente de evaluare .

  În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelaţii eficiente între predare-învăţare-evaluare şi pentru a atinge dezideratele propuse pentru formarea personalităţii.

Măsurarea rezultatelor învăţării este o operaţie distinctă faţă de utilizarea metodelor de verificare şi , totodată , o componenta a evaluarii . Efectuarea măsurătorilor presupune ca instrumentele de evaluare să întrunească anumite calităţi–validitate , fidelitate , obiectivitate, aplicabilitate şi exactitate - , pentru a fi relevante , atît pentru evaluator , cît şi pentru evaluaţi. De asemenea , măsurarea vizează nişte limite cantitative – maxime şi minime – concretizate în bareme , raportate la capacităţile şi atitudinile consemnate în obiectivele operaţionale ale lecţiei de informatică.

Repetarea materiei parcurse serveşte la împrospătarea cunoştinţelor dobândite, ajută la formarea de noi corelaţii, reluarea materiei predate într-un cadru mai general, uneori cu completarea unor cunoştinţe. Repetarea (lecţiei sau chiar a lecţiilor anterioare) se poate face înainte de predarea unei lecţii noi, la sfârşitul unui capitol, al unui semestru sau al anului şcolar, sau chiar cu ocazia susţinerii unui examen suplimentar.

Recapitularea ar trebui să se realizeze după un plan dinainte stabilit. Procesul de învăţământ cuprinde, oricum, următoarele etape : predare, învăţare, evaluare (să nu uitaţi acest lucru niciodată, nu putem cere elevilor dacă noi nu am predat ceva). Deşi aceste etape se desfăşoară separat, proiectarea lecţiilor nu poate fi făcută fără a avea în vedere toate aspectele legate de acestea, ele întrepătrunzându-se. După cum ştim (sau, în acest moment, bănuim), proiectarea unei lecţii începe cu stabilirea obiectivelor acesteia şi are la bază programa şcolară a disciplinei. Profesorul va trebui să se încadreze în numărul de ore stabilit prin programă.

Repetarea materiei parcurse serveşte la împrospătarea cunoştinţelor dobândite, ajută la formarea de noi corelaţii, reluarea materiei predate într-un cadru mai general, uneori cu completarea unor cunoştinţe. Repetarea (lecţiei sau chiar a lecţiilor anterioare) se poate face înainte de predarea unei lecţii noi, la sfârşitul unui capitol, al unui semestru sau al anului şcolar, sau chiar cu ocazia susţinerii unui examen suplimentar.

Recapitularea ar trebui să se realizeze după un plan dinainte stabilit. Procesul de învăţământ cuprinde, oricum, următoarele etape : predare, învăţare, evaluare (să nu uitaţi acest lucru niciodată, nu putem cere elevilor dacă noi nu am predat ceva). Deşi aceste etape se desfăşoară separat, proiectarea lecţiilor nu poate fi făcută fără a avea în vedere toate aspectele legate de acestea, ele întrepătrunzându-se. După cum ştim (sau, în acest moment, bănuim), proiectarea unei lecţii începe cu stabilirea obiectivelor acesteia şi are la bază programa şcolară a disciplinei. Profesorul va trebui să se încadreze în numărul de ore stabilit prin programă.

            Spre edificare, vom prezenta o situaţie concretă şi posibilă . O lectie de recapitulare la disciplina informatica la capitolul Funcţii şi proceduri.

Astfel , se formulează  pentru lecţia „Evaluare la capitolul Funcţii şi Proceduri”, subcompetenţele operaţionale , conform cărora elevii vor fi capabili, la sfîrşitul orei :

-     SC₁ să  poată explica modul de execuţie a subprogramelor;

-          SC ₂ să definească noţiuni de funcţii şi procedură;

-          SC ₃ să poată explica modul de alocare a memoriei şi de transmitere a controlului la execuţia algoritmilor recursivi;

-          SC ₄ să cunoască avantajele şi neajunsurile recursiei;

-     SC ₅ să elaboreze funcţii şi proceduri recursive;

-     SC ₆ să definească noţiune de recursiei;

-     SC ₇ să stabilească domeniile de vizibilitate într-n program;

-     SC ₈ să stabilească efectele colaterale apărute în program;

            Pentru evaluarea cît mai interesanta şi netradiţională, am  folosit metode noi de evaluare aşa ca  Proiectul. La lecţia anterioară le etapa temei de acasă  s-a repartizat proiecte în grup, fiecare grup avea o tema din capitolul dat. Temele proiectelor în grup (Anexa 1) :

1. Subprograme. Funcţii;
2. Subprograme. Proceduri:
3. Domenii de vizibilitate. Comunicarea prin variabile globale;
4. Recursia;
5. Diagrama Venn “ Funcţii şi proceduri”;
6. Cubul “Recursia şi iteraţia”.

Lecţia a început cu un rebus propus de profesor îl prezint mai jos.

1. Cum se defineşte situaţia în care un subprogram se autoapelează?
2. Cum se numesc parametrii care servesc pentru transmiterea de valori din programul principal în procedură?
3. Cum se numesc parametrii ce servesc pentru întoarcerea rezultatelor din procedură în programul principal?
4. Denumirea corpului unui program sau subprogram ?
5. Cum sunt numite subprogramele care efectuează prelucrarea datelor comunicate în momentul apelului?
6. Care variabile sunt folosite pentru transmiterea datelor de prelucrat şi pentru returnarea rezultatului?
7. O secvenţă de instrucţiuni este denumită?
8. Subprogramele care calculează şi returnează o valoare se numesc ...?

Obţinem pe verticală cuvîntul Evaluare.

După anunţarea subcompetenţelor lecţiei date, elevii din grupuri îşi prezintă proiectele, oferindu-le min 5-6 min fiecărui grup.

 Proiectul

Lucrare cu caracter teoretic şi/sau aplicativ, pe baza unei teme date, activitate amplă, de  durată, care implică muncă şi efort intelectual;

Etape de elaborare:

Delimitarea temei de interes;

Formularea de întrebări despre temă;

Stabilirea unor obiective de informare;

Identificarea şi consultarea surselor de informare;

Realizarea unui plan al investigaţiei;

Colectarea datelor;

Analiza şi prelucrarea informaţiilor;

Elaborarea produsului final.

 Produsul final poate fi:

 Elaborarea de referate sau articole;

 Construirea unei machete sau a unui mulaj; prezentări Power Point;

Alcătuirea mapelor cu material didactic; portofoliul;

Elaborarea algoritmilor şi a programelor în limbajul Pascal etc.

Profesorul planifică, organizează şi monitorizează activitatea din cadrul proiectelor pentru a identifica progresele în abordarea temei, dificultăţile întîmpinate, de a  găsi soluţii, de a-i motiva pe elevi să continue munca în cadrul proiectelor.

Proiectele sunt evaluate de către profesor, dar şi de către elevi (interevaluarea şi autoevaluarea) pe baza unor indicatori: cercetarea în ansamblu, modul de lucru, maniera de prezentare, prezentarea materialului etc.

Metoda proiectului prezintă  avantajul că dezvoltă deprinderile de documentare ştiinţifică, capacitatea de a structura şi sistematiza materialul, încurajează asumarea responsabilităţii.

În continuare trecem la o nouă etapă de evaluare sub formă de victorină. Timp 25 minute. Victorina poate decurge sub orice formă. 

Sunt date în faţa clasei pe podea un set de întrebări de trei culori. Fiecare culoare reprezintă o temă anumită. Elevii vor fi repartizaţi în subgrupe şi vor arunca un zar. Prin aruncarea zarului se determină ordinea participării la joc a echipilor.

Se aruncă zarul. Echipa ocupă sectorul respectiv. Primeşte întrebarea din domeniul respectiv. Dacă  echipa a răspuns corect se continua prin aruncarea zarului. Dacă a răspuns incorect stau pe loc, intră în joc altă echpă. Etc. 

Exemple de întrebări:

Ce numim iteraţie? Care instrucţiuni iterative cunoaşteţi? Ce numim subprogram ? Ce numim funcţie? Ce numim procedură? Etc.

La finele lecţiei am repartizat fiecărui elev cite o foaie în care era reprezentat un jurnal de reflecţie. Această metodă , Jurnalul reflexiv (“reflexive diary”) este o metodă ce se înscrie în rîndul metodelor alternative de evaluare şi cuprinde însemnările elevului asupra aspectelor trăite în procesul cunoaşterii Este o “excelentă strategie de evaluare pentru dezvoltarea abilităţilor metacognitive”,  constînd în reflectarea elevului asupra propriului proces de învăţare şi cuprinzînd  reprezentările pe care le-a dobîndit în timpul derulării acestuia.

Se poate centra pe aspectele următoare:

1) dezvoltarea conceptuală obţinută;

2) procesele mentale dezvoltate;

3) sentimentele şi atitudinilor experimentate (trăite).

Reflecţia elevului asupra acestor aspecte poate îmbunătăţii învăţarea viitoare.

În jurnalul reflexiv se trec în mod regulat, experienţe, sentimente, opinii, gînduri împărtăşite cu un punct de vedere critic. Elevul este îndemnat să răspundă la întrebări de genul:

Ø  Ce ai învăţat nou din această lecţie?

Ø  Cum ai învăţat?

Ø  Ce sentimente ţi-a trezit procesul de învăţare?

Ø  Care din ideile discutate ţi s-au părut mai interesante?

Ø  Care necesită o clarificare?

Ø  Ce dificultăţi ai întâmpinat?

Ø  Cum te simţi când înveţi la informatică?

Ø  Cum poţi utiliza în viitor această experienţă de învăţare?

Ø  În ce măsură ceea ce ai studiat  ţi-a satisfăcut aşteptările?

Ø  Cum îţi place să înveţi în viitor următoarea temă (capitol, lecţie)?

Ø  Ţi-a plăcut experienţa (de învăţare)? Dacă da,  de ce?

Ø  Dacă ai putea schimba ceva, ce ai face?

Ø  Adaugă alte comentarii care te preocupă. 

Jurnalul reflexiv reprezintă un dialog al elevului purtat cu sine însuşi, din care învaţă despre propriile procese mintale. Prin această metodă alternativă se urmăresc trei probleme:

Ø   autoreglarea învăţării (prin examinarea atitudinilor, a dedicaţiei şi a atenţiei concentrate în direcţia depăşirii unei sarcini de învăţare);

Ø   controlarea acţiunilor desfăşurate asupra sarcinii de învăţare (prin analiza planificării, a demersurilor metodologice de rezolvare a sarcinii şi a rezultatelor obţinute);

Ø   controlarea cunoaşterii obţinute (prin analiza noţiunilor asimilate, a lacunelor înregistrate şi a cauzelor acestora).

Avantajele aplicării acestei metode:

Ø  jurnalul reflexiv este o modalitate reflexivă, deschisă şi flexibilă de evaluare;

Ø  elevul poate să-şi exprime propriile nemulţumiri, dar şi explecaţiile, exprimîndu-şi dorinţele şi satisfacţiile;

Ø  profesorul poate să cunoască (cu voia elevului) şi alte aspecte care influenţează procesul învăţării şi astfel să-l ajute pe elev şi să sporească calitatea instruirii;

Ø  cunoscând aceste aspecte, se produce o mai mare apropiere între profesor şi elev, acesta din urmă simţindu-se înţeles şi conştientizând faptul că sunt luate în consideraţie circumstanţele;

Dezavantajele jurnalului reflexiv ţin de elaborarea sa. Pentru a fi eficient jurnalul  reflexiv trebuie completat periodic. Acest lucru solicită disciplină şi notarea cu  regularitate a reprezentărilor elevilor, precum şi a punctelor de vedere critice. Nu este o  muncă uşoară, deoarece elevii nu sunt obişnuiţi să reflecte asupra muncii lor. Ei trebuie învăţaţi şi îndreptaţi treptat pe acest drum al analizei proprii, pentru a înţelege de ce este  necesară şi cum trebuie făcută. 

BIBLIOGRAFIE :

1. Curriculum modernizat  la Informatică, 2010;
2. A., Gremalschi, Sergiu, Corlat, Manual clasa a 12, Ştiinţa, 2010, ISBN, 9789975677141, p. 144;