Lecția Păcii

MOTTO: „Hraneste-ți inima cu pace! Aceasta înseamnă sa traiesti in pace cu tine însuți, sa respiri în liniște. Fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu exista pace în lume daca  nu exista pace în inima ta și a mea.”                            Phil Bosmans - „Raze de soare” 

Pacea - cuvînt ce exprimă duioșie, dragoste, mîngierea caldă a razelor de soare...

Ce este pacea?

- Mămico, CE E PACEA?
- Este lumina-n noapte,
E zâmbetul curat,
E raza ce-ncălzeşte
Năsucul îngheţat.

Dar spune-mi CINE-I PACEA ?
- Este o zână bună,
Ce-aduce bucurie
Şi strânge-n jurul mesei
Pe toţi ce-i vrem să fie.

- Mămico, CUM E PACEA ?
- Este ca mâna mamei
Când mângâie fetiţa,
Este sărutul cald
Când doare rău bubiţa.

-Dar UNDE-I CASA PĂCII ?
- E-n orice suflet bun
Și trebuie să-ţi spun
C-aşa mică cum eşti,
Şi tu s-o găzduieşti.

"Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la copii"  (Ganhi)

Afirmând încrederea în capacitatea educaţiei pentru pace, pentru pregătirea generaţiilor în formare în spiritul cooperării, al participării şi al democraţiei, ne afirmăm de fapt încrederea în succesul acţiunilor de apărare a păcii şi în viitorul umanităţii.

Educaţia pentru pace are precursori mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de vremea noastră J.A. Comenius (1592-1670), considerat un precursor al O.N.U.-ului şi al UNESCO-ului năzuia spre o pace  universală şi căuta structurile şi mijloacele necesare pentru a o instaura şi menţine.
       După primul război mondial, evitarea unei noi conflagraţii mondiale a  preocupat spiritele luminate, iar unele organizaţii au iniţiat acţiuni educative specifice păcii.

       După al doilea război mondial, problema apărării păcii s-a pus şi se pune în termeni noi, cu o insistenţă în creştere devenind o preocupare prioritară şi o năzuinţă a tuturor naţiunilor. Ea intră în conexiune cu alte probleme din lumea contemporană, caracterizată prin caracter global, universal şi pluridisciplinar: interdependenţele şi transspecificitatea nu anulează diversitatea şi specificitatea problemelor şi a colectivităţilor naţionale, dar problematica societăţii democratice ni se înfăţişează din ce în ce mai mult ca o unitate indivizibilă.
       Probleme cum sunt: protejarea mediului terestru, acvatic şi aerian, decalajele între Nord şi Sud, subdezvoltarea, subnutriţia, apărarea păcii şi îmbunătăţirea calităţii relaţiilor dintre oameni şi dintre grupurile umane , lupta împotriva maladiilor şi protejarea copiilor, promovarea unei vieţi democratice şi apărarea drepturilor omului etc. nu sunt numai probleme ale diplomaţilor sau specialiştilor diferitelor domenii , ci având un caracter concret este o preocupare prioritară a tuturor oamenilor şi tuturor naţiunilor indiferent de mărimea lor şi de regiunea căreia îi aparţin.
       Această problematică complexă este abordată de omenire, dar soluţiile par să nu o acopere. În acest mod se declanşează o serie de întrebări: o lume umană şi armonios dezvoltată sau o lume divizată, plină de tensiuni şi hărţuită de tulburări şi conflicte? Un mediu protejat şi umanizat sau o deşertificare galopantă? O afirmare a spiritului raţional şi a toleranţei sau generozităţii sau o dezlănţuire a fanatismului de tot felul ? O promovare a democraţiei şi a unei noi etici internaţionale sau o răspândire a totalitarismului şi a arbitrarului? Cooperare, respect reciproc, încredere, dezarmare şi pace sau un război nimicitor care s-ar extinde pe întreaga planetă ?

“Fără pace, dezvoltarea este imposibilă: fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii: fără drepturi pentru om, pacea este violenţă. “

(College de France )

În „ Noul Testament ” scrie  „dacă rădăcinile sunt sfinte, atunci şi ramurile sunt ”. Altfel spus, dacă îngăduim ca răul să coboare spre rădăcini ( copii ) şi să le întineze, atunci însuşi trunchiul şi ramurile se vor ofili, iar copacul va putrezi.